Postări

Se afișează postări din mai, 2011

Runcu - Cheile Sohodolului

Imagine
          Găseşti aceste chei la aproximativ 15 km vest de Târgu–Jiu, in apropierea localitatii Runcu. Drumul este bine amenajat şi poate fi parcurs cu maşina, cu bicicleta sau cu piciorul.Fiind atât de aproape de Târgu-Jiu, dar şi de locul natal al lui Brâncuşi (satul Hobiţa), Cheile Sohodolului trebuie să figureze în itinerarul oricărui iubitor de natură.              Cheile Sohodolului se întind pe aproximativ 10 kilometri în interiorul Munţilor Vilcan şi au aspectul unui canion săpat în stânca,fiind printre cele mai sălbatice locuri din ţară.Apa, precum şi alţi factori au dus la apariţia unor variate forme, constând în avene şi peşteri de o rară frumuseţe. Nările, Fusteica, Inelul, Peştera Popii, Peştera Gârla Vacii,Pestera Floriilor, sunt doar câteva dintre reperele impresionante ale acestei zone. Peştera Popii, aflată la intrarea în Chei, este cel mai vizitat obiectiv, pentru că aici au fost descoperite picturi rupestre cu siluete antropomorfe de culoare neagră.             Tot

Macro

Imagine