Runcu - Cheile Sohodolului
Găseşti aceste chei la aproximativ 15 km vest de Târgu–Jiu, in apropierea localitatii Runcu. Drumul este bine amenajat şi poate fi parcurs cu maşina, cu bicicleta sau cu piciorul.Fiind atât de aproape de Târgu-Jiu, dar şi de locul natal al lui Brâncuşi (satul Hobiţa), Cheile Sohodolului trebuie să figureze în itinerarul oricărui iubitor de natură.
Cheile Sohodolului se întind pe aproximativ 10 kilometri în interiorul Munţilor Vilcan şi au aspectul unui canion săpat în stânca,fiind printre cele mai sălbatice locuri din ţară.Apa, precum şi alţi factori au dus la apariţia unor variate forme, constând în avene şi peşteri de o rară frumuseţe. Nările, Fusteica, Inelul, Peştera Popii, Peştera Gârla Vacii,Pestera Floriilor, sunt doar câteva dintre reperele impresionante ale acestei zone. Peştera Popii, aflată la intrarea în Chei, este cel mai vizitat obiectiv, pentru că aici au fost descoperite picturi rupestre cu siluete antropomorfe de culoare neagră.
Tot pe Cheile Sohodolului se organizează în fiecare an concursuri de căţărare, aici venind frecventat zeci de alpinişti din ţară dar şi de peste hotare, mai ales că în zonă sunt amenajate o mulţime de trasee pentru căţărare.
Este important să ştii că zona este rezervaţie floristică şi dacă mergi primăvara în Cheile Sohodolului este imposibil să nu găseşti măcar una dintre cele 300 de specii de plante specifice acestor locuri.Se spune chiar că aici sunt castani seculari plantaţi înainte de anul 1859. De asemenea, în acelaşi anotimp, este posibil să te întâlneşti cu vipere cu corn, dar acestea nu devin agresive dacă nu se simt ameninţate. Deşi acesta e un pericol rar, este bine să fiţi vigilenţi şi să ţineţi cont că aici există şi zone fără semnal de telefonie mobilă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu