Baia de Fier si Pestera Muierilor
Baia de Fier este o comună
din judetul Gorj, Oltenia , Romania. Comuna este întinsă pe albia raului
Galbenul, fiind mărginită în partea de est de raul Oltet.Grafitul este
exploatat din singura mină de grafit de pe teritoriul României.
Denumirea
comunei provine de la exploatare primitivă a minereului de fier, care era
purificat cu ajutorul apei ce era dirijată în gropi mari săpate în pământ și în
care se punea minereul de fier. Pe teritoriul acestei au fost decoperit
morminte ale soldaților romani ce păzeau drumul construit de romani la poalele
munților Parâng, și care ajungea la Castrul Roman zidit din Târgu-Jiu.
Peștera
Muierilor (sau Peștera Muierii) se află în comuna Baia de Fier, jud.
Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peștera a fost
sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng,
de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peștera în timpuri
străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbații plecau la lupte,
foarte mulți copii și femei, de unde i se trage și numele. Este prima peșteră
electrificată din România.
Peștera
are o lungime de aproximativ 7.000 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul
inferior constituie rezervația speologica împartita in doua sectoare: sectorul
de nord (1.500m) și sectorul de sud (880m). La 40 de metri inălțime se afla
etajul superior amenajat pentru turiști cu o lungime de 573 m, ajunge până la
lungimea de 1.228 de metri o rețea de diverticule foarte greu accesibilă,dar se
incearca sa se faca astfel incat accesibilitatea sa fie mult mai mare si mai usoara.
Adevaratele
atracții ale peșterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei
cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încaperii
sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul,Candelabrul Mare și
imaginea Stâncii Insângerate denumită datorită scurgerilor oxidului
de fier. În Cupola inaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci.
Alte
câteva atracții sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele
împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala
Turcului. În Galeria Urșilor a fost găsit un adevărat cimitir de
resturi scheletice de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice și
mistreți. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte
aparținând culturilor cu mult înaintea erei noastre. De asemenea, în 1952 au fost
descoperite și fragmente de oase provenind, foarte probabil, de la trei
indivizi diferiți. Fragmentele de craniu aparținând unui individ de sex
feminin au fost recent datate de către cercetători ca având o vechime de
aproximativ 30.000 ani.
În
Peștera Muierilor s-au descoperit urși de cavernă complet pietrificați.
sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99tera_Muierilor
Comentarii
Trimiteți un comentariu